Familia Bogdan

bogdan1Catalina, mama Alinei, s-a nascut aici, într-o casuta alaturata uitata de vreme care acum nu mai exista. Când era doar un copil s-a construit casa în care locuiesc cei sase membri în prezent. Am avut o viata foarte grea, sotul era muncitor necalificat la Stei. Turna toata ziua betoane. Eu lucram la marmura la Vascau la taiat placi. Am avut de crescut 3 copii si nu aveam sprijin de la nimeni… spune Catalina.

Dintre cei 3 copii Alina a ramas sa locuiasca aici, în casa parinteasca. Fratele mai mare cu 14 ani s-a stabilit de mult în Arad, iar sora mai mare cu 7 ani în Timisoara.

ând Alina era înca mica, fratii mai mari au plecat pe rând la scoala la Arad si Alina a ramas singura acasa sa îngrijasca de gospodarie pâna seara când se întorceau parintii. Veneam de la scoala si nimeni nu era acasa, trebuia sa fac focul, curatenie si sa dau de mâncare la animale. Cel mai greu le-a fost când mama a fost foarte bolnava la pat o lunga perioada. Numai în spital a stat 5 saptamâni.

Atunci a fost una din cele mai grele perioade. Stiu casa asta tot asa de cand ma stiu. Am schimbat paturile cu paie cu astea cu saltele continua Alina. Prima casatorie mi s-a destramat pentru ca sotul n-a mai rezistat sa traiasca în conditiile de aici.

bogdan2În cele 2 încaperi stau cei 6 membri ai familiei. Într-un pat în camera de la intrare care e si bucatarie doarme Catalina cu fata cea mare si în alt pat Pavel. În cealalta încapere într-un pat Antonio si în celalalt Marius si Alina. Chiar daca pe jos este pamânt în ambele camere, casa este curata si îngrijita, atât cât poate fi o casa veche de 60 de ani. Mobilierul e vechi: un dulapior care e si dulap de vase, dar si loc pentru cartile Biancai, o masa, 2 paturi, o soba de tabla si 2 scaunele facute de Lutu, tatal Ancai, decoreaza camera de la intrare. Cealalta încapere nu are nici ea mai multe, doar niste dulapuri cu haine în plus. Jucariile lui Antonio sunt doar niste cuburi Lego cu care tot construieste casute, pentru ca visul lui e sa aiba o casa ca si prietenii sai din sat. Când muncitorii de la Casă Dragă Casă au intrat pe poarta, primul lucru care l-a întrebat Antonio a fost: Când ne faceti casa?

Alina a aflat de Casă Dragă Casă de la o colega de serviciu si s-a hotarât sa mearga sa depuna o cerere. Cu lacrimi în ochi a aflat ca au fost selectati printre fericitii beneficiari ai unei locuinte Casă Dragă Casă.

Greutatile au fost foarte mari si ma bucur nespus pentru ei ca au fost binecuvântati sa aiba o casa buna. – spune Iulita, o vecina care a venit s-o ajute pe Catalina sa faca placinta pentru lucratorii de la casa.

Doamne, dar ce e aici? Voi faceti minuni! Am ramas înmarmurita când am vazut ce ati facut aici! – spune Florica, vecina.

bogdan4   bogdan5   bogdan3

Alte familii



 Vezi toate familiile

Top