Elevi model

Elevi model „au învatat mai mult decât într-un semestru de scoala!”

PA220159În aceasta saptamâna se afla la Beius 32 de tineri de la doua scoli foarte scumpe si de renume din Europa: Institut Le Rosey din Elvetia si Bilkent University Preparatory School din Turcia. Tinerii au ales sa vina în cadrul programelor de voluntariat pe care cele doua scoli le au în programa scolara.

„Dupa doar doua zile petrecute pe santierul Habitat, ajutând la construirea unei locuinte pentru o familie nevoiasa, constat ca elevii au învatat mai mult decât într-un semestru de scoala! Personal sunt bucuroasa pe de o parte ca putem ajuta o familie care traieste în conditii grele, iar pe de alta parte ca aceasta experienta elevii mei si-o vor aminti toata viata.” – Kivanc Aker, profesoara la scoala din Turcia.

PA220211În cele doua institutii de învatamânt munca voluntara este considerata de importanta majora pentru dezvoltarea tinerilor. Elevii au posibilitatea sa aleaga în fiecare an o activitate de voluntariat în care sa se implice din numeroasele actiuni umanitare organizate de scolile de care apartin.

„Am venit pentru a face ceva deosebit, sa vad cum se construieste o casa, dar mai ales sa fac un act de caritate” – Mark, elev la Le Rosey, originar din Dubai.

Elevii care învata la Bilkent sau Le Rosey sunt tineri ai celor mai bune familii din Europa si Asia. Cu toate acestea ei depun tot efortul de care sunt în stare pentru a duce la bun sfârsit ceea ce si-au propus: sa construiasca cu mâinile lor o locuinta pentru o familie mai putin norocoasa decât a lor.

PA230250„De cinci ani suntem prezenti cu elevii nostrii pe santierul Habitat si facem acest lucru pentru ca este o oportunitate deosebita ca elevii sa cunoasca importanta muncii voluntare.

Desi au multe cursuri teoretice pe aceasta tema, abia aici tinerii înteleg cu adevarat ce înseamna actul de caritate.” – Mary Bassiouni, profesoara la Le Rosey.

PA240425Mary a fost pentru prima oara pe santierul Habitat din Beius în 2001, a fost extrem de încântata de experienta extraordinara pe care au avut-o tinerii cu care a fost si de atunci în fiecare an îsi îndeamna colegii sa vina cu tinerii aici. În acest an ea a reusit însa mai mult, a convins si conducerea scolii Bilkent University Preparatory School din Turcia sa trimita voluntari la Beius, voluntari care deja sunt foarte încântati de alegerea facuta.

„În viata mea n-am mai facut ceva asemanator desi am mai participat la multe actiuni umanitare. La întoarcerea acasa voi avea o alta perspectiva despre viata si valorile ei.” – Marta, eleva la Bilkent, originara din Spania

Top