Elevi de la Le Rosey voluntari

Elevi de la Le Rosey voluntari pe santierul Habitat

PA260186În săptămâna 26-31 octombrie, pe şantierul Habitat din Beiuş s-a aflat un grup de 11 elevi, însoţiţi de două cadre didactice, de la renumitul Colegiu elveţian „Le Rosey”. Elevii care învaţă aici provin din cele mai bogate familii din toată lumea. Aceştia au ales să participe la construirea unui duplex de tip Habitat în cadrul programelor de voluntariat pe care unitatea de învăţământ le are în programa şcolară.

Elevii care învaţă la renumitul colegiu elveţian Le Rosey provin din cele mai bogate familii din toată lumea. Cu toate acestea, ei depun eforturi pentru a duce la bun sfârşit ceea ce şi-au propus: să construiască cu mâinile lor o locuinţă pentru persoane mai puţin norocoase. Prin munca pe care tinerii au depus-o în aceste zile la Beiuş au ajutat la construirea unei locuinţe de tip duplex, ai cărei beneficiari vor fi un tânăr care a crescut dintr-un orfelinat şi o mamă cu doi copii. „Am venit pentru a face ceva deosebit, sa văd cum se construieşte o casă, dar mai ales să fac un act de caritate”, a precizat unul dintre elevii de la Colegiul „Le Rosey” care se află pe şantierul din Beiuş. Între instituţia de învăţământ elveţiană şi Fundaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş există o colaborare de şase ani. În toţi aceşti ani numeroşi elevi au ales ca loc de practică socială şantierele Habitat. Elevii au posibilitatea să aleagă în fiecare an o activitate de voluntariat în care să se implice, din numeroasele acţiuni umanitare organizate de şcoala lor. „De şase ani suntem prezenţi cu elevii noştri pe şantierul Habitat şi facem acest lucru pentru că este o oportunitate deosebită pentru elevi să cunoască importanţa muncii de voluntariat. Deşi au multe cursuri teoretice pe această temă, abia aici tinerii înţeleg cu adevărat ce înseamna actul de caritate”, a precizat Mary Bassiouni, profesoară la Colegiul „Le Rosey” din Elvetia. Aceasta a fost pentru prima dată pe şantierul Habitat din Beiuş în 2002, a fost încântată de experienţa pe care au avut-o tinerii cu care a fost şi de atunci în fiecare an îşi îndeamnă colegii să vină cu elevii lor la Beiuş.

 

Top