Lectie de umanitate

Elevii beiuşeni au dat o lecţie de umanitate

Elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş” Beiuş au răspuns prompt solicitării făcute de Habitat pentru Umanitate Beiuş de a sprijini o altă asociaţie non-profit cu care tocmai a încheiat un parteneriat.

La începutul toamnei Habitat pentru Umanitate Beiuş a încheiat un parteneriat cu asociaţia Peniel din Tinca pentru a-i ajuta pe beneficiarii asociaţiei să aibă condiţii cât mai bune de viaţă. Asociaţia Peniel este un centru de îngrijire pentru bătrâni, bolnavi de cancer sau alte boli incurabile şi a fost înfiinţată în anul 2008 la iniţiativa familiei Badea din localitatea Tinca, judeţul Bihor, care şi-au pus iniţial casa la dispoziţia acestor oameni iar apoi cu bani împrumutaţi au ridicat un spaţiu special amenajat pentru nevoile acestora. Până acum au beneficiat de sprijinul asociaţiei peste 100 de oameni, iar în prezent în centru se află în îngrijire 36 de persoane.


Lectie-de-umanitate---Peniel-Tinca_DSC_0776„Am ajuns ca săptămânal să avem 4-5 solicitări pentru preluare de bolnavi sau bătrâni din unităţi medicale sau din cadrul familiilor care nu pot avea grijă de aceşti oameni. În prezent capacitatea noastră este solicitată la maxim şi avem o listă lungă de aşteptare. Observând nevoia mare, am decis să ne extindem şi să deschidem un centru nou într-o localitate din apropiere unde vom avea încă 14 noi locuri.”
spune Dana Badea, inima şi iniţiatoarea proiectului Peniel.

Habitat pentru Umanitate Beiuş a început în ultimii ani să-şi diversifice proiectele aşa încât nu doar familiile în nevoie de locuinţe beneficiază de sprijinul organizaţiei ci şi alte organizaţii, instituţii sau structuri care sprijină sau au programe pentru oameni sau familii nevoiaşe. Astfel a fost încheiat şi parteneriatul cu Asociaţia Peniel pentru a face fărâma de viaţă care le-a mai rămas cât mai uşoară a oamenilor asistaţi în cadrul acestei organizaţii. Pe lângă sprijinul cu materiale de construcţii acordat de Habitat, asociaţia beiuşană a făcut şi o solicitare şcolilor din Beiuş pentru a-i mobiliza pe elevii care vor să renunţe pentru o zi la un suc şi în schimb să cumpere un scutec pentru adulţi, atât de necesar pentru bolnavii de la Peniel. Primii care au dat curs solicitării Habitat au fost elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş” Beiuş.

 „Mărturisesc că am fost profund emoţionată să văd reacţia promptă a acestor copii care în doar câteva zile au strâns peste 1000 de scutece pentru adulţi plus şerveţele umede. Chiar dacă mă aşteptam ca ei să răspundă acestei acţiuni caritabile şi să strângem câteva pachete de scutece, ceea ce au făcut împreună cu profesorii lor a fost surprinzător având în vedere ca au reuşit să adune 34 de pachete.” mărturiseşte Eugenia Coroiu, asistent familii Habitat care a coordonat această acţiune.

Scutecele strânse vor fi suficiente pentru o lună de zile, dar nevoia celor de la Peniel este încă mare. Ei trebuie să cumpere lunar medicamente, materiale sanitare (seringi, mănuşi, pansamente etc), detergenţi, alimente sau lemne de foc. Dacă toate acestea ar fi donate, i-ar scuti pe cei de la Peniel de mari cheltuieli şi ar reuşi să finalizeze mai repede noul centru pentru a putea acorda asistenţă şi altor oameni care au atâta nevoie de îngrijire de specialitate. Lecţia de umanitate a elevilor din Beiuş demonstrează că unde există voinţă nimic nu este imposibil.

Top