200 de voluntari şi-au propus să construiască patru locuinţe în două săptămâni!

Mai mulţi angajaţi ai companiei Celestica, peste 200, şi-au propus să ridice patru locuinţe pentru semeni mai puţin norocoşi în cadrul unui proiect anual al asociaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş

Timp de zece zile, între 8 şi 19 octombrie 2018, peste 200 de angajaţi ai companiei Celestica s-au înscris într-un proiect realizat în colaborare cu asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş. Ei şi-au propus să ridice patru locuinţe prin muncă voluntară pentru tot atâtea familii care nu au o locuinţă decentă! Mulţi dintre participanţi nu sunt la prima experienţă de acest gen, ei fiind voluntarii cei mai fideli ai asociaţiei beiuşene. Evenimentul are loc în Oradea în cadrul proiectului „Locuinţe pentru un viitor sigur”. În cele două săptămâni voluntarii vor bate cuie, vor ridicat pereţi, vor termoizola, vor monta ţigla şi vor pune tencuiala decorativă pe cele patru locuinţe de care se vor bucura patru familii care au trecut prin multe greutăţi în viaţă.

Colaborarea Habitat cu Celestica a început în urmă cu nouă ani, timp în care compania a implicat 1128 de angajaţi în proiectele din cadrul acestui parteneriat, a ajutat cu munca, dar şi financiar la construirea a 19 case noi, a 3 garsoniere, la ridicarea zidurilor pentru 24 de locuinţe şi la turnarea fundaţiei pentru 11 case. În total au voluntariat 75 de zile în beneficiul celor în nevoie de o locuinţă trainică şi sănătoasă. În acest an, printre beneficiari se numără două familii monoparentale, o familie a cărui copil are probleme mari de sănătate, dar şi o familie de tineri care provin din familii cu numeroşi membri şi care n-a reuşit oricât s-au străduit să-şi cumpere nici măcar o garsonieră pentru că nu erau eligibili nicăier să ia un împrumut, având venituri mici.

„I-am crescut singură de mici pe cei trei copii ai mei, cum am putut, după ce acum mulţi ani am trecut printr-o despărţire dureroasă de soţul meu, rămânând fără nimic. Numai eu ştiu cât m-am luptat ca să le fie lor bine. Acum sunt bucuroasă că în sfârşit mă voi putea aşeza undeva după ce o viaţă am umblat tot din chirie în chirie, de multe ori în condiţii precare” spune cu tristeţe, Liliana, una din beneficiarele proiectului.

Colaborarea cu Habitat face parte din programul de responsabilitate socială al companiei, scopul acestuia fiind de a crea un impact asupra comunității locale pentru a face schimbări pozitive și nu în cele din urmă, pentru a promova o cultură a sustenabilității la nivel de companie și de zonă.

„Dorim să le mulțumim colegilor care susțin programul nostru, fără implicarea și contribuția lor proiectele noastre ar rămâne doar asta, proiecte.” declară reprezentanții companiei.

Cheile simbolice ale celor patru locuinţe vor fi predate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc vineri, 19 octombrie de la ora 15, str. Harghitei colţ cu Pavilioanele CFR.   

Mai multe fotografii de la eveniment puteti gasi accesand albumul nostru online aici: https://www.facebook.com/pg/habitatbeius/photos/?tab=album&album_id=10156679622842334

Top