15 voluntari din Germania construiesc o casă în doar 5 zile

În această săptămână în curtea familiei Pojoca, o familie sărmană din Bunteşti, se vorbeşte limba germana!

O echipă de 15 voluntari din Germania au ajuns luni dimineaţa în Bunteşti pentru a ajuta o familie care locuieşte în condiţii precare să-şi împlinească visul de a avea o casă decentă, trainică şi sănătoasă. Nemţii sunt hotărâţi ca în doar cinci zile, de luni până vineri, să construiasă o locuinţă pentru familia Pojoca. În ultimii trei ani nemţii au sprijinit mai multe familii de bihoreni să spargă cercul vicios al locuirii sărăcăcioase şi să aibă o casă în care copiii lor să crească în siguranţă.

„Eu am avut o experienţă excelentă când am venit să voluntariez pentru prima dată în România şi am dorit să o împărtăşesc şi cu alţii. Asfel în acest an, alături de alţi patru voluntari care au participat şi anii trecuţi alături de mine, am format această echipă şi suntem hotărâţi să facem faţă provocării de a construi această casă în doar cinci zile!” spune Phil Peters, coordonatorul echipei de voluntari.

Marţi, echipa de voluntari a ridicat deja pereţii locuinţei, fermele de acoperiş erau puse pe poziţii şi se lucra de zor, cu o rigurozitate tipic nemţească. În acest ritm, locuinţa va fi finalizată poate chiar înainte de termenul propus, adică până vineri 1 mai.

Beneficiarii locuinţei sunt cei cinci membri ai familiei Pojoca, o familie care locuieşte în condiţii grele într-o casă veche din lemn, lipită cu pământ, moştenită de la bunici. Lipsurile sunt la tot pasul aici, de la faptul că nu au apă curentă sau toaletă în casă, până la teama de ploaie sau frig, datorită ferestrelor vechi şi acoperişului şubrezit. Iar spaţiul insuficient în care trăiesc aceşti oameni i-au determinat să solicite sprijinul Habitat pentru Umanitate Beiuş.

„Nici acum, când văd cum sub ochii mei se ridică locuinţa nu-mi vine să cred că e adevărat. Parcă trăiesc un vis frumos şi mi-e teamă să nu mă trezesc din el!” mărturiseşte Maria Pojoca, beneficiara locuinţei.

Familia Pojoca va primi cheile casei în cadrul unui eveniment de inaugurare care va avea loc vineri, 1 mai 2015, începând cu ora 15 în Bunteşti.

Mai multe imagini puteți vedea pe pagina noastra de Facebook aici!

Top