Casa de Pasti a fost finalizata

Casa de Paşti 2012 a fost finalizata!

În 2000 Habitat lansa cel mai de succes şi mai mediatizat eveniment al asociaţiei: Casa de Paşti. În cadrul proiectului cel puţin o familie nevoiaşă este ajutată să locuiască în condiţii sigure, sănătoase şi decente. Astfel în Săptămâna Mare voluntarii construiesc alături de beneficiari o locuinţă pe care o inaugurează în Vinerea Mare.

În acest an de Sfintele Paşti vor beneficia de o locuinţă trei tineri care nu s-au bucurat de părinţii ce le-au dat viaţă ci au fost crescuţi în familii adoptive alături de mai mulţi fraţi în cadrul fundaţiei Căminul Felix. Ei sunt Szabo Adrian de 24 ani, Lazăr Maria, 24 ani şi Popa Valeria, 22 ani. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante, iar acum au o şansă extraordinară să-şi schimbe radical viaţa primind fiecare câte o garsonieră în cadrul proiectului Casa de Paşti din acest an.

După numai o săptămână de muncă, voluntarii şi beneficiarii Casei de Paşti şi-au dus la bun sfârşit misiunea.

Deşi luni, 2 aprilie, în Oradea bătea un vânt siberian, mai mulţi voluntari veniţi de la două şcoli din Germania şi de la două biserici din Irlanda de Nord nu s-au speriat ci au început lucrul decişi ca la finalul săptămânii în locul în care se afla o fundaţie să lase o casă. Pe parcursul săptămânii lor le-au sărit în ajutor 20 de voluntari români, angajaţi ai companiei Faist Mekatronic din Oradea care au ajutat la pregătirea acoperişului şi montarea ţiglei. Astfel, după doar cinci zile, lucrul care multora li se părea imposibil s-a împlinit: locuinţa a fost ridicată şi inaugurată vineri, 6 aprilie.

„Sunt foarte bucuroasă să ma aflu în Oradea. Iubesc ceea ce fac aici, iubesc Habitat şi ceea ce reprezintă şi îmi face mare plăcere să-i ajut pe alţii, atât cât pot, după puterile mele.” mărturiseşte Liz Fleming, o sepuagenara din Irlanda de Nord care a ţinut neaparat să vină în România pentru a participa la acest eveniment.

Beneficiarii Casei de Paşti sunt trei tineri care au crescut în familii adoptive şi care au lucrat toată săptămâna alături de voluntari. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante, însă au trăit tot timpul cu speranţă. Cel mai important vis li s-a împlinit acum, acela de a avea o locuinţă a lor. La ceremonia de inaugurare emoţia s-a putut citi pe chipul lor, iar lacrimile de bucurie s-au revărsat atât pe chipul lor cât şi pe feţele voluntarilor. Au fost rostite cuvinte frumoase, iar beneficiarii au primit cheile, câte o Biblie şi flori din partea voluntarilor. În schimb voluntarii au fost răsplătiţi cu aplauze, multă afecţiune, diplome şi o plachetă inaugurală.

„Mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să finalizăm şi acest proiect. Le mulţumim acestor oameni minunaţi care au venit din toate colţurile lumii pentru a-i ajuta pe nevoiaşi. Le suntem profund recunoscători  şi companiilor Lafarge, care ne-a sprijinit cu ciment, precum şi celor de la Faist care ne-au ajutat cu bani şi forţă de muncă. Implicarea şi dăruirea pe care le-au arătat cu toţii e o dovadă că bunătatea şi iubirea aproapelui nu au frontiere şi că acestea se regăsesc peste tot, inclusiv la români.”
spune Marcel Coroiu, preşedintele Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Voluntarii care au participat la eveniment sunt originari din nouă ţări: Canada, China, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda de Nord, Româna, Turcia, SUA.

Fotografii de pe tot parcursul evenimentului şi de la ceremonia de inaugurare puteţi găsi pe contul nostru de Facebook la: www.facebook.com/habitatbeius


Fă cunoştinţă cu beneficiarii proiectului:

Adrian Szabo, 24 ani

Szabo_Adrian_P9080039Adrian provine dintr-o familie unde mama şi tatăl erau alcoolici. „Mama ma abandonat de mic la Spitalul de Copii din Oradea deoarece eram foarte bolnav.  Mama naturală mai trăieşte şi acum, dar tatăl a decedat din cauza alcoolului” povesteşte Adrian.

El a fost adoptat apoi şi adus la Căminului Felix, aproape odată cu înfiinţarea fundaţiei pe când avea 3 ani. A locuit aici 7 ani, până în 2000, după care s-a mutat cu familia Mihocaş Adrian şi Lidia unde stă şi în prezent. Ei sunt angajaţi ai Căminului Felix şi i-au povestit lui Adrian despre proiectul Habitat, iar de atunci Adrian a făcut tot ce-i stă în putinţă să obţină şi el o locuinţă.

Maria Lazăr, 24 ani
Lazar-Mariana
Maria se numără şi ea printre copiii care n-au avut parte de părinţii ce le-au dat viaţă şi au fost crescuţi de părinţi adoptivi alături de mai mulţi fraţi, adoptaţi şi ei. Lucrează de la 18 ani ca şi croitoreasă la atelierul din Sântandrei al Căminului Felix. În prezent locuieşte într-o garsonieră mică de doar 11 m2, transformată în locuinţă dintr-o uscătorie a blocului. Îi este foarte greu aici pentru că are condiţii minime de trai, iar venitul mic abia îi permite să se descurce. Aproape jumătate din banii pe care-i câştigă îi plăteşte pe chirie, iar cu restul îşi plăteşte întreţinerea şi mâncarea.

„M-aş bucura mult să obţin şi eu o locuinţă Habitat pentru a avea un minim de confort şi siguranţă aşa cum am visat de când eram mică”  spune Maria.

Valeria Popa, 22 ani
Şi Valeria locuieşte de de 13 ani la Căminul Felix alături de alţi fraţi şi suroi proveniţi din familii destrămate. S-a născut la Marghita şi a locuit laPopa-Valeria--Florica câţiva kilometri depărtare, într-un sătuc numit Reghea. Aici locuia într-o casă mică cu părinţii şi cei şase fraţi. “Părinţii erau alcoolici şi mai tot timpul plecaţi de acasă, iar eu fiind cea mai mare, a trebuit să am grijă de fraţii mei, să le fac de mâncare, să îi spăl, să îi ajut, fiind ca o mamă pentru ei. Îmi amintesc că eram mică şi era iarnă. Într-o noapte foarte friguroasă frăţiorul meu mai mic de doar 4 luni a murit la mine în braţe… A murit din cauza frigului… După o săptămână am fost luaţi de la părinţi şi am fost aduşi la Căminul Felix. În anii petrecuţi la Căminul Felix am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu şi să devin un copil al Lui, să am o familie minunată şi o viaţă plină de speranţe” mărturiseşte cu emoţie Valeria.

A auzit şi ea de parteneriatul Habitat cu Căminul Felix de la părinţi şi prieteni. Iar pentru că îşi doreşte foarte mult o locuinţă s-a înscris şi ea în program. Acum e foarte fericită când a aflat că se află printre beneficiarii următoarei case Habitat.

Descarcă de aici povestea lor in format pdf.


Implica-te si tu! Poti ajuta astfel:

Mântuitorul ne-a învatat ca este o mare bucurie sa daruiesti, si asta o stiu toti cei care au facut un cadou, mai ales de Pasti. Acum ai sansa sa te bucuri „cât casa“ implicându-te pentru ca trei tineri sa-si schimbe radical viata si ca urmare a darului tau. Vor locui decent pentru ca si tu ai ajutat!

  • Fa o donatie sau sponsorizare pentru reusita proiectului.
  • Direcţionează 2% din impozitul datorat statului (clik aici pentru a afla cum)
  • Daruieste orice materiale de constructii necesare la ridicarea locuintelor.
  • Participa acum sau pe viitor ca voluntar in proiectele noastre sau organizeaza un Team Building alaturi de Habitat.
  • Promoveaza în rândul prietenilor evenimentul Casa de Pasti si roaga-i sa se implice si ei. Scrie pe propriul site, pe bloguri, posteaza în retelele de socializare. Trimite mai departe aceast mesaj.
  • Roaga-te pentru reusita evenimentului, pentru viitorul lui Adrian, Maria si Valeria.
  • Contacteaza-ne daca ai alte idei despre cum putem ajuta familiile aflate în nevoie de locuinta.

Istoricul Casei de Paşti

În anul 2000 Habitat pentru Umanitate Beiuş inaugurează evenimentul „Casa de Paşti”. Prin acest eveniment se dorea ca în fiecare an cel puţin o familie să beneficieze de o locuinţă în preajma marii sărbători creştine a Învierii Domnului. Astfel a devenit o tradiţie neîntreruptă de atunci şi până în prezent ca Habitat să aducă împreună oameni cu suflet bun care doresc să ajute o familie ce trăieşte în condiţii grele, să se bucure de Sfintele Paşti într-o casă decentă.

Totodată în cadrul acestui eveniment sărbătorim iubirea faţă de Hristos şi respectăm porunca Domnului care ne cere să-l iubim pe aproapele nostru. Dorim să demonstrăm credinţa noastră prin implicare, suport financiar şi muncă voluntară în sprijinul oamenii săraci, cu disabilităţi, orfani sau marginalizaţi.

2011
Pe terenul primit de la Consiliul Local Beiuş am construit un minicartier de 30 de locuinţe. Printre casele construite s-a numărat şi Casa de Paşti din acest an. Au beneficiat de aceeaşi locuinţă de tip triplex o familie de surdo-muţi, Ionuţ şi Andreea Mance cu doi copii, şi două persoane singure, Catiţa Maioş, o pensionară abandonată de familie şi Silvia Lăcătuş, o tânără crescută la orfelinat. Fiind un proiect cu totul special, însuşi prefectul judeţului, dl Gavrilă Ghilea s-a numărat printre voluntari şi printre susţinătorii proiectului alături de companii precum Adeplast, Vodafone sau Lafarge.

2010
Aurora Horge traia împreună cu cei doi copii, Andrei şi Ana-Maria într-o încăpere mică dintr-o casă veche din chirpici în satul Bunteşti din apropiere de Beiuş. Deşi a fost abandonată de soţ, Aurora nu s-a dat bătută şi a încercat din răsputeri să le ofere celor doi copii o viaţă mai bună. S-a hotărât să apeleze la Habitat pentru Umanitate Beiuş şi de Paşti în 2010 a primit cu mari emoţii cheia noii locuinţe care i-a redat şi speranţa pentru un viitor mai bun.

2009
Trok Romeo şi Timea împreună cu cei doi copii Kevin şi Mark sunt o famile de romi care toată viaţa au trăit într-un bloc degradat şi sărăcăcios de la periferia Oradei. În primăvara lui 2009, ajutaţi de mai mulţi voluntari, printre care şi 30 de romi de la Biserica Baptistă a Romilor, membrii familiei Trok au beneficiat de Casa de Paşti pe care au văzut-o ca pe o minune ce a avut loc în viaţa lor.

2008
Familia Fărcuţ din localitatea Mizieş trăiau într-o casă foarte veche din chirpici care risca în orice clipă să se dărâme peste ei. Având un fiu cu handicap, n-au reuşit să pună bani deoparte, aşa că bătrâneţea i-a prins aşa. Însă nu şi-au pierdut niciodată credinţa că Dumnezeu îi va ajuta. Acum îşi petrec Paştile într-o casă nouă, sănătoasă şi trainică.

2007
Încă două familii, Borz şi Gavra fiecare cu cate doi copii sărbătoresc Învierea Domnului într-o locuinţă caldă şi sănătoasă după ce au trăit mai mulţi ani în condiţii foarte grele.

2006
În acest an două familii, Coş şi Morgovan, beneficiază fiecare de câte o locuinţă. Voluntarii care le-au ridicat sunt 40 de elevi de la Wesley College care au sprijinit şi în anii anteriori proiectul „Casa de Paşti”.

2005
Familia Herdean locuia de mulţi ani în casa parohială din satul Drăgăneşti. Au primit un teren de la un unchi, dar deşi ambii soţi lucrau şi nu plăteau niciun ban chirie, n-au reuşit să strângă destui bani nici măcar pentru fundaţie. Dar rugăciunile lor au fost ascultate şi în Joia Mare un sobor de 9 preoţi au sfinţit noua lor locuinţă.

2004
Geta Heredea împreună cu soţul şi cei trei copii locuiau într-o singură încăpere într-o căsuţă mică de pământ în satul Mizieş. Geta, deşi era o femeie simplă de la ţară şi suferea de un handicap locomotor, a vrut să schimbe viaţa grea pe care o ducea familia sa. Astfel a apelat la Habitat şi visul său s-a împlinit.

2003
O echipă de 20 de tineri voluntari de la Wesley College din Dublin, Irlanda, ajută la renovarea a trei apartamente în Săptămâna Mare a anului 2003 într-un bloc de nefamilişti din Beiuş. Cei care s-au bucurat în acest an de condiţii mai bune de locuit au fost trei familii de tineri care au crescut la orfelinat şi care şi-au format propriile familii.

2002
În acest an, familia Băruţa beneficiază de o renovare a propriei locuinţe. Ei trăiau într-o casă veche din chirpici, friguroasă şi prea mică pentru nevoile familiei. Fiind o familie compusă din şapte membri, locuinţa a fost extinsă cu încă un dormitor.

2001
Goina Victor, un inginer cu handicap locomotor, împreună cu soţia şi fiica se mută în 2001 în Casa de Paşti. Locuinţa este prevăzută cu toate utilităţile ca să-i facă viaţa mai uşoară lui Victor (rampă de acces cu căruciorul, mânere de susţinere în toate încăperile din casă).

2000 
Prima familie care a beneficiat de o locuinţă în cadrul evenimentului „Casa de Paşti” este familia Burlacu, o  mamă cu doi copii.

 

Top