Casa de Pasti 2010
În anul 2000 Habitat pentru Umanitate Beiuş inaugurează evenimentul „Casa de Paşti”. Prin acest eveniment se dorea ca în fiecare an cel puţin o familie să beneficieze de o locuinţă în preajma marii sărbători creştine a Învierii Domnului. În 2010 familia Horge se bucura acum de o locuinţă nouă.
- Vezi istoricul Casei de Pasti!
- Fa acum un dar si o sa ai o bucurie mare! Cat casa. De Pasti.
- Citeste aici ce scrie presa!
Multumim donatorilor!
Anca Fofiu; Mona Prisacariu; Adrian Magda; Elena Serban; Constantin Mazilu; Valentin Balint; Mario Demezzo; Zamfir Todor; Camelia Savoiu; Mircea Jurcan; Catita Bunicau; Tibor Waxman; Florica Craciun; Ioan Mara; Nicolae Viliga; Adrian Ciorna; Angela Laza; Andrada Bucurean; ANGAJATII VODAFONE; Corina Popa; Salvina Gabor ; Dumitru Straca; Gradinita Uileacul de Beius; Scoala Uileacul de Beius; Pavel Benta; Ciprian Pastor Hoza; Biserica de la Spitalul din Beius si credinciosii ei; Marcela Bonchis; Manuela Monea; Cornelia Bacus; SC Pantano SRL; Ciprian Pordea; Dinu Jute; Dana Tautu
Multumim sponsorilor!
In cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului, Habitat a finalizat Casa de Paşti
12 voluntari din SUA ajutaţi de câţiva voluntari locali au finalizat alături de Aurora Horge „Casa de Paşti” în cadrul evenimentului Săptămâna Naţională a Voluntariatului din România.
După ce la sfârşitul lunii martie 20 de voluntari din Statele Unite au ridicat sub acoperis Casa de Paste, iar în urmă cu două săptămâni aproape 30 de voluntari de la Provident Financial au lucrat la interiorul locuinţei, în Saptamana Nationala a Voluntariatului 12 voluntari din SUA au finalizat si predat Casa de Paste. Cei 12 fac parte dintr-o organizatie de voluntari din SUA, Give Back Cincinatty, care se implica periodic in astfel de actiuni atat in comunitatea lor, cat si in alte parti ale lumii.
Vineri în faţa a numerosi participanti a avut loc şi ceremonia festivă de înmânare a cheii noii case şi de sfinţire a ei. Primarul comunei, dl. Degău Sorin, prezent la eveniment si care a participat şi el ca voluntar într-o zi pe santier, le-a mulţumit voluntarilor pentru efortul lor şi pentru exemplul pe care ni-l dau aceşti oameni deosebiţi care pentru o săptămână şi-au lăsat familiile şi confortul propriei locuinţe pentru a veni în alt colţ de lume să ajute o mamă singură cu doi copii să poată trăi în condiţii umane.
„Tin sa va felicit pentru ceea ce ati facut. Sunteti dovada vie ca daca avem vointa si dorinta putem sa schimbam in bine destinele unor oameni sarmani, asa cum s-a intamplat si in cazul de fata cand Aurora are acum o casa in care sa-si creasca in conditii sanatoase copiii.” spune dl. Degau Sorin, primarul comunei Buntesti.
După sfinţirea casei voluntarii i-au inmanat Aurorei o Biblie, un buchet de flori şi cheia care le va deschide mai mult decât o casă, va deschide uşa unui viitor mai bun şi mai sanatos pentru Aurora şi copiii lor. Nici copiii n-au fost uitati, ei primid dulciuri si cate o Mica Biblie. Cu foarte mari emotii si cu lacrimi in ochi, Aurora le-a multumit si ea voluntarilor si tuturor celor care au contribuit la ducerea la bun sfarsit a proiectului pentru ajutorul acordat.
„Va multumesc tuturor pentru ce ati facut pentru noi si pentru sprijinul pe care nu doar mie mi l-ati acordat, cat mai ales acestor doi copii minunati ai mei care acum vor creste cu demnitate. Trebuie sa mai stiti ca ori de cate ori veti trece pe aici, casa asta va fi si casa voastra pentru care v-ati ostenit si ati batut atata drum. Dumnezeu sa va rasplateasca!” transmite Aurora Horge tuturor celor care au ajutat-o.
La final, Marcel Coroiu, presedintele Habitat le-a inmanat voluntarilor cate o diploma si le-a prezentat pe scurt istoricul Casei de Paste care se construieste de 11 ani dupa care toti cei prezenti au vizitat locuinta si au servit o mica gustare pregatita de Aurora.
Vezi mai multe fotografii pe Facebook!
Provident Financial asigură viitorul unei familii monoparentale
Sambata, 10 aprilie, mai mulţi angajaţi ai companiei Provident Financial România care lucreaza la birourile din Oradea, au fost voluntari pe şantierul asociației Habitat for Humanity Beiuş, unde au dat o mână de ajutor la finalizarea Casei de Pasti a carei beneficiar este familia Aurorei Horge, o mama cu doi copii.
Desi initial 15 voluntari au anuntat ca doresc sa ajute la construirea Casei de Pasti, pe parcurs, de la lansarea invitatiei, tot mai multi si-au aratat interesul, numarul initial aproape dublandu-se.
Ajunsi in santier dupa o scurta vizita la proiectele din Beius, cei 27 angajaţi şi reprezentanţi ai Provident Financial România au lucrat la finisajele interioare si la tencuirea pereților exteriori ai locuinței. Entuziasmul lor s-a vazut din primul moment asa incat au reusit sa progreseze cu lucrarile mai mult decat fusese planificat si intr-un timp mai scurt.
„Este al treilea an în care voluntarii noştri construiesc pentru comunitățile defavorizate din România împreună cu asociația Habitat for Humanity. Numeroasele inițiative de voluntariat în care angajații noștri se implică sunt o dovadă în plus a modului prin care înţelegem să fim o companie responsabilă în comunitățile în care trăim și ne desfășurăm activitatea”, a declarat Russell Johnsen, directorul general al companiei.
Habitat Beiuş a început în luna martie construcţia unei noi locuinţe pentru familia Horge din localitatea Bunteşti, judeţul Bihor, localitate aflată la 10 km de Beiuş ajutati de un grup de voluntari din SUA.
“Aurora Horge trăieşte în casa părintească unde şi-a crescut cei doi copii singură în urma divorţului survenit în urmă cu 5 ani. Casa are aproximativ 70 de ani şi a fost ridicată de părinţii Aurorei după moda vremii, pe structură de lemn, din chirpici şi lipită cu pământ. Nu au apă curentă, doar o fântână în curte”, a declarat directorul executiv al filialei Habitat Beiuș, Mircea Jurcan.
Multumim Provident!
Vezi mai multe fotografii pe Facebook!
20 de voluntari americani construiesc Casa de Paşti la Bunteşti
Primii voluntari Habitat din acest an sunt 20 de americani. Ei au venit să lucreze la ridicarea Casei de Paşti în comuna Bunteşti, alături de Aurora Horge, o mamă cu doi copii.
20 de voluntari din Statele Unite cu vârste între 20 şi 60 de ani au venit luni dimineaţa la Bunteşti, pentru a o ajuta pe Aurora Horge, o mamă cu doi copii să-şi construiască locuinţa. Au fost întâmpinaţi de Aurora, de primarul şi viceprimarul comunei alături de angajaţii Habitat.
Mircea Jurcan, directorul asociaţiei le-a prezentat un scurt istoric al Habitat pentru Umanitate Beiuş şi le-a mulţumit voluntarilor pentru implicare: „Vă mulţumim pentru efortul pe care îl faceţi şi pentru exemplul pe care ni-l daţi venind de la mii de km distanţă ca să ajutaţi o familie nevoiaşă din România.”
Primarul comunei, dl. Degău Sorin le-a mulţumit la rându-i voluntarilor şi le-a urat bun venit în comuna Bunteşti. Totodată a promis că va oferi tot sprijinul de care Habitat are nevoie pentru ca în comuna pe care o conduce să nu mai existe familii care locuiesc în condiţii precare. „Mă bucur că în sfârşit Habitatul a ajuns şi în comuna Bunteşti şi sper ca împreună să ajutăm şi alte familii care mai locuiesc în condiţii grele precum familia Horge.”
Aurora, cu lacrimi în ochi, s-a rugat atât pentru cei prezenţi cât şi pentru toţi voluntarii care au sprijinit sau vor sprijini construcţia de locuinţe pentru oameni mai puţin norocoşi, asemenea ei. „Mi-e foarte greu să cred că ceea ce se întâmplă e adevărat şi că aţi făcut acest sacrificiu pentru mine. Cred că e o minune adevărată de Paşti ceea ce mi se întâmplă, şi cu siguranţă doar Dumnezeu v-a pus în gând să veniţi tocmai din America pentru a mă ajuta pe mine, o mamă cu doi copii. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”
Nerăbdători, voluntarii s-au împărţit în echipe şi sub supravegherea specialiştilor Habitat au început construcţia elementelor ce vor forma acoperişul viitoarei case. La prânz deja au finalizat toate fermele de acoperiş! Până la sfârşitul zilei de lucru, au tăiat şi montat toate elementele pentru uşi şi ferestre şi au ridicat zidurile Casei de Paşti. Ei au fost extrem de afectaţi de povestea Aurorei care i-a mobilizat şi le-a dat energia să progreseze atât de repede, chiar dacă muţi dintre ei n-au mai folosit nici măcar un ciocan înainte de a veni pe şantierul Habitat.
Vezi mai multe fotografii pe Facebook.
Povestea familiei Horge
Horge Aurora s-a născut în localitatea Bunteşti din judeţul Bihor, situată la 10 km de municipiul Beiuş. Mai are o soră şi doi fraţi mai mari care fiecare şi-au format propria familie. Părinţii s-au stins din viaţă cu mulţi ani în urmă şi ea a rămas în casa părintească unde şi-a crescut cei doi copii singură în urma divorţului survenit în urmă cu 5 ani.
Cum au locuit
Casa în care-şi creşte cei doi copii are aproximativ 70 de ani fiind ridicată de părinţii Aurorei după moda vremii, pe structură de lemn, din chirpici şi lipită cu pământ. Are uşile şi ferestrele foarte mici ca să păstreze căldura cât mai bine. Casa e compusă dintr-un hol şi are două încăperi din care doar una e locuibilă, cealaltă fiind folosită pe post de magazie şi debara şi pentru că nu are unde sa-şi depoziteze lucrurile, dar şi pentru că e mult mai greu şi mai costisitor să le poată încălzi pe amândouă.
Încăperea în care stau cei trei membri e mobilată modest. Aici nu se află multe lucruri pe lângă cele două paturi, o masă, un scaun şi un dulap. Încălzirea se face cu o sobă veche pe care şi găteşte. În unul din cele două paturi doarme Andrei, în celălalt Aurora cu Ana-Maria. Apă curentă nu au, ci folosesc doar de la fântâna din curte. Însă pe perioada verii de multe ori aceasta seacă şi familia e nevoită să care apă din vecini cu găleţile fiecare după puteri. Baie nu există şi toţi se spală într-un lighean, pe rând, ceilalţi aşteptându-şi rândul afară. Toaleta e afară în curte şi iarna e foarte greu de folosit mai ales pentru copii. Fiind şi mamă şi tată, Aurora taie lemne, spală hainele cu mâna şi le duce apoi la pârâu să le clătească, lucrează toată treaba de lângă casă încercând să ofere cât de mult poate celor doi copii. Pe lângă toate astea ţine foarte mult la locul de muncă, acela de femeie de serviciu la o firmă din Ştei, singura lor sursă de venit.
Gandurile lor
Andrei şi Ana-Maria sunt foarte bucuroşi şi abia aşteaptă să aibă fiecare camera lui. „Mami, când vine odată Habitatul să ne construiască şi nouă casa?” întreabă tot mai des Andrei. Iar Ana-Maria mărturiseşte că „abia aştept să pot dormi singură în pat, dar cel mai mult îmi doresc o baie!”
„A fost o bucurie imensă pentru mine când am fost şi eu să ajut alte familii să-şi construiască propria casă. M-am bucurat să cunosc mulţi voluntari pe şantierul din Oradea unde am fost de mai multe ori să ajut şi eu cu ce am putut. Nu mi-a venit să cred cum s-a lucrat şi cum doar cu voluntarii am reuşit să ridicăm o casă în doar câteva zile. A fost o experienţă care m-a marcat. Iar daca mă va ţine Dumnezeu sănătoasă o sa merg să ajut în continuare alte familii” îşi aminteşte cu emoţie Aurora.
După ce au început lucrările la fundaţie, Aurora l-a chemat pe preotul din sat să sfinţească piatra de temelie şi să se roage pentru bunul mers al lucrărilor. Acum aşteaptă cu mare nerăbdare să sosească primii voluntari şi să lucreze alături de ei pentru că îşi aminteşte de experienţa frumoasă pe care a avut-o când şi ea a fost voluntar ajutând la construirea unor locuinţe pentru familii sărace de romi.
Aurora oricât s-a străduit n-a putut să adune bani nici măcar să-şi repare casa veche în care stau. La bancă nici n-a avut curajul să încerce pentru că ştia colegi de serviciu cu salarii mai mari că n-au fost eligibili pentru sume mai mici. Singura ei speranţă a rămas Dumnezeu. S-a rugat neîncetat să o ajute ca şi copiii ei să poată creşte în condiţii bune. Aşa că atunci când a citit în ziar despre Habitat, „organizaţia care construieşte case pentru familii necăjite” după cum spune Aurora, a dat fuga la Beiuş să ceară şi ea ajutorul. Asta se întâmpla cu doi ani în urmă. Cu mare bucurie a primit vestea că şi ea va beneficia de ajutorul Habitat, iar când a aflat că va beneficia de Casa de Paşti a ştiut imediat că Dumnezeu i-a ascultat rugăcinile pe care le spune în fiecare seară împreună cu copiii.
Cum puteti ajuta
Habitat are nevoie de sprijinul tuturor celor care doresc sa faca o fapta buna de Pasti.
Fa o donatie online! Orice ajutor este binevenit, atat financiar cat si material.
Rugăciunea este parte importanta a organizaţiei noastre, prin urmare suntem bucuroşi şi dacă vă veţi ruga pentru reusita evenimentului şi pentru bunul mers al lucrarilor!
Ne ajutati foarte mult si daca promovati evenimentul in cercul de prieteni, pe propriile website-uri, pe forumuri sau bloguri.
Directioneaza 2% din impozitul datorat statului spre Habitat.