Din fata calculatorului, a noii tablete sau a smartphonului de pe care citesti aceasta pagina imagineaza-ti ca inca mai exista in jurul nostru o multime de oameni care traiesc in conditii inimaginabile! Imagineaza-ti o locuinta micuta din chirpici cu pamant pe jos unde gainile se plimba nestingherite si sar pe masa veche pentru a manca putinele firmituri ramase in urma unor suflete care traiesc aici. Imagineaza-ti un tavan din nuiele lipit cu pamant care din cand in cand se prelinge peste locuitorii incaperii, imagineaza-ti un pat vechi, cu arcurile rupte si captusala peticita in care se ingesuie o mama cu doi copii marisori, imagineaza-ti o usa mai mult ca protectie inutila fata de animale si o soba veche din tabla crapate la toate incheieturile. In acest context ce pare ireal, imagineaza-ti cum ai reusi sa traiesti chiar si pentru cateva zile alaturi de cei dragi!?
Aceasta este realitatea in care se zbate si familia Dumse din localitatea Rosia, jud. Bihor. Iar conditiile prezentate mai sus sunt doar o palida descriere a greutatilor pe care le infrunta zi de zi, an de an sotii Dumse si cei doi copii gemeni.
Elisabeta si Dorin impreuna cu Andrei si Dorel simt din plin frigul fiecarei ierni, iar pentru asta nu este nevoie sa iasa din casa. In schimb vara ar prefera sa doarma sub cerul liber feriti de rozatoare si teama ca locuinta poate sa cada peste ei.
Elisabeta a crescut la orfelinat dupa ce a fost abandonata la nastere. Viata ei n-a fost niciodata usoara… Conditiile din orfelinat erau teribile, iar acestea nu s-au schimbat nici la 18 ani cand a parasit institutia. A dormit pe strazi, prin gara si in parcuri. A fost apoi ajutata de o familie din Oradea sa-si gaseasca un loc de munca si nu dupa mult timp s-a casatorit.
Cu putinii bani pe care i-a pus deoparte si cu ajutorul comunitatii a reusit sa faca rost de cateva materiale de constructii si sa incerce sa-si ridice o locuinta decenta. Insa progresul lucrarilor era atat de lent incat mare parte din ce faceau intr-un an trebuia refacut in anul urmator.
Auzind despre Habitat Elisabeta si-a pus toata speranta in ajutorul asociatiei si s-a rugat neincetat ca Dumnezeu sa o ajute sa le ofere un acoperis bun deasupra capului copiilor ei. Si-a luat inima in dinti si a batut la usa organizatiei solicitand sprijin. A fost selectata apoi ca beneficiara a proiectului Casa de Pasti 2015.
Incepand din anul 2000, Habitat pentru Umanitate Beiuş deruleaza an de an acest proiect, ajutand cel putin o familie cu o poveste aparte sa beneficieze de o locuinta trainica, sigura si sanatoasa. Voluntari romani si straini, companii si biserici, tineri si varstnici isi unesc energiile pentru a ajuta la transformarea radicala a vietii unor oameni mai putin norocosi, dar care doresc sa rupa cercul vicios al locuirii saracacioase.
Afla cum poti ajuta:
Mantuitorul ne invata ca este o mai mare bucurie a da decat a primi! Cu totii stim cata bucurie simtim atunci cand oferim ceva in dar din toata inima! Acum ai sansa sa te bucuri „cat casa” implicandu-te in rezolvarea problemei locuirii pentru familia Dumse.
– Fa o donatie, oricat de mica!
– Daca locuiesti intr-o alta tara, cauta cea mai apropiata filiala Habitat si incurajaza-i sa ofere zeciuiala pentru a ajuta la construirea Casei de Pasti.
– Doneaza materiale de constructii sau unelte.
– Participa ca voluntar sau organizeaza alaturi de colegi sau prieteni un team-building altfel decat erau ei obisnuiti.
– Promoveaza proiectul in cercul tau, prietenilor, familiei, colegilor de munca sau partenerilor de afaceri si implica-i si pe ei.
– Scrie despre Casa de Pasti pe website-ul tau, pe blog sau pe retelele de socializare.
– Roaga-te pentru succesul acestui proiect si pentru ca familia Dumse sa aiba locuinta mult visata.
– Contacteaza-ne la doneaza[at]casadraga.ro si vino cu idei noi sau sugestii!
Multumim!
Descarca de aici povestea familiei in format pdf!
Mai multe imagini puteti vedea pe pagina noastra de Facebook aici!