BIG BUILD 2012
5 ZILE, 2 județe, 14 CASE, 200 de VOLUNTARI pe zi
Big Build este evenimentul prin care Habitat for Humanity marchează anual Ziua Mondială a Locurii, sărbătorită în ficare an în prima zi de luni din octombrie, construind împreună cu sute de voluntari din țară și din străinătate locuințe pentru familii defavorizate din România.
Anul acesta evenimentul are loc în perioada 1-5 octombrie, aflându-se la cea de-a patra ediție. Principalul obiectiv al proiectului este ridicarea a 11 locuinţe – de la fundaţie până la acoperiş, simultan în două locații: Oradea și Preajba (lângă Craiova) și finalizarea a 3 locuințe în localitatea Preajba. Începând din 2009, când a avut loc prima ediţie Big Build la Beiuş, evenimentul a primit recunoaștere din partea mai multor autorități acreditate în domeniu, printre acestea două premii întâi la categoriile ”proiecte și campanii de voluntariat” și ”incluziune socială” în cadrul Galei Societății Civile, precum și atestarea ca ”cel mai bun program de voluntariat al anului 2011” în cadrul Galei Voluntarilor.
Asemenea anilor precedenți, șantierul Habitat găzduiește și voluntari internaționali. Un grup de peste 40 de nord-irlandezi se vor muta timp de o săptămână în Oradea. Aceștia vor lucra cot la cot cu beneficiarii și cu ceilalți voluntari locali, conduși de dorința de a oferi, la propriu, o mână de ajutor semenilor săi de peste hotare. Este al patrulea an în care filiala Habitat din Irlanda de Nord se alătură proiectului Big Build.
Vizualizati locatia proiectuluiBig Build 2012 pe o harta mai mare |
Mai multe case, două orașe, o singură comunitate
Anul acesta extindem sprijinul oferit până în prezent familiilor din România, construind simultan în zone diferite ale țării. Bucuria de a face parte dintr-o familie atât de mare va fi împărtășită de această dată la nivel național, sprijinind obiectivul de a transmite un mesaj puternic autorităților din România cu privire la importanța căminului și a condițiilor de locuit în viața comunităților noastre și de a invita autoritățile la dialog și cooperare în beneficiul celor nevoiaşi.
Big Build înseamnă mai mult decât construcția propriu-zisă a unor case. Evenimentul își propune să arate că mișcarea Habitat poate crește doar cu sprijinul comunității, al tuturor celor care se implică pentru o schimbare radicală în bine.
Cooperare și sprijin reciproc sunt valorile după care ne ghidăm în fiecare proiect. Invităm pe toată lumea să ni se alăture, având convingerea că puterea vine tocmai din această diversitate și interacțiune.
Ziua Mondiala a Locuirii
Încă din 1986, prima luni a lunii octombrie a fost declarată „Ziua Mondială a Locuirii” de către Sistemul Organizației Națiunilor Unite. Susținători din toată lumea vor sărbători alături de Habitat for Humanity luând parte la proiecte speciale, care vor atrage atenția asupra nevoii unui adăpost sigur, decent și accesibil.
Ca în fiecare an în România, vom marca această zi printr-un eveniment de construcție accelerată, dedicând luna octombrie căminului și familiei și invitând pe toată lumea să-și ia un răgaz pentru a se gândi la importanța și bogăția cuvântului ”acasă”.
Obiective Big Build:
• 11 locuinţe construite si 3 finalizate, în 5 zile, în perioada 1-5 octombrie 2012, simultan în două locații: Oradea și Preajba, Craiova.
• Îmbunătăţirea radicală a nivelul de trai pentru 14 familii dintre cele mai sărace, 8 din judetul Dolj și 6 din judetul Bihor.
• Responsabilizarea familiilor beneficiare prin implicarea lor în construcţia propriilor case, prin efectuarea, de către fiecare familie, a 600 de ore de voluntariat.
• Promovarea voluntariatul naţional prin conştientizarea de către public a valorii spijinului acordat voluntar de membrii comunităţilor.
• Promovarea implicării mediului privat în acțiuni de responsabilitate socială.
• Implicarea comunităţii locale în acest proiect şi sporirea spiritului de solidaritate între membrii acesteia.
• Adresarea problemei comunităţilor vulnerabile şi atragerea de fonduri pentru rezolvarea situatiei de locuire precară.
Poveştile beneficiarilor
Egri Karoly are 23 de ani şi s-a născut în localitatea Marghita având încă un frate, Iosif şi o soră, Eva ambii mai mari ca şi el cu 3 respectiv cu 5 ani. Deşi erau doar fraţi după mamă, acest lucru nu i-a împiedicat să se iubească şi să ţină enorm unii la alţii mai ales după ce au plecat din casa mamei şi au ajuns în noua lor familie.
„Mama n-a fost idealul de femeie responsabilă, noi fiind crescuţi şi întreţinuţi practic de bunica noastră din pensia ei modestă. Ea a fost cea care avea grijă să nu ne fie foame şi să nu umblăm murdari. De aceea, chiar şi după ce am ajuns la Căminul Felix, am căutat-o în fiecare an şi chiar am petrecut câteva săptămâni cu ea pe timpul vacanţelor ca să o ajutăm” spune Karoly.
Fiind mai mult în grija bunicii care încerca să se descurce cum poate cu ei, nişte apropiaţi au mijlocit pentru copii ca să le fie mai bine şi au încurajat-o şi îndrumat-o să-i lase în grija Căminului Felix pentru că ea fiind în vârstă îi era tot mai greu să aibă grijă de ei şi să le ofere o educaţie adecvată. Astfel pe când Karoly avea 4 ani, toţi trei fraţii s-au mutat alături de încă 13 copii într-o familie din cadrul Căminului Felix.
„Când vorbesc cu oamenii şi le spun cum mă numesc, unii vorbesc cu mine în maghiară, dar eu le spun că nu ştiu, spre mirarea lor. Când eram mic nu ştiam nimic româneşte ci doar maghiară pentru că bunica aşa vorbea cu noi. Acum nu mai ştiu deloc maghiară pentru cu nu mai aveam cu cine vorbi în noua familie, dar vorbesc foarte bine româneşte” povesteşte amuzat Karoly.
Când a împlinit 18 ani s-a decis să se mute într-un apartament din Oradea împreună cu fratele său mai mare, Iosif şi si-a găsit repede un loc de muncă, fiind agent comercial pentru firme în hipermarketurile din Oradea. Între timp sora lor, Eva, s-a măritat şi are 2 copii.
„Acesta este şi visul meu, să mă aşez la casa mea şi să-mi întemeiez o familie!” mărturiseşte Karoly.
Szentmiklosi Daniel, în vârstă de 24 de ani, s-a născut într-o familie modestă având încă trei fraţi într-un sat al cărui nume nici nu şi-l mai aminteşte. În urma unui incendiu devastator care a izbugnit în casa în care trăiau şi din care abia au scăpat cu viaţă familia sa a rămas fără adăpost.
„La vârsta de 4 ani, după ce ne-a ars casa, am fost adus la Fundaţia Căminul Felix unde locuiesc de mai bine de 18 ani. Am absolvit Colegiul Tehnic Constantin Brâncuş iar momentan lucrez la o maşină de frezat într-o firmă orădeană” povesteşte Daniel.
La Căminul Felix a ajuns într-o familie în care mai erau încă 17 copii, majoritatea cu poveşti similare cu a lui. Aici a învăţat ce înseamnă iubirea faţă de aproapele, a învăţat să facă fapte bune şi să aibă grijă de cei sărmani. Încă de mic i-a plăcut să participe şi să se implice activ în cadrul Centrului Creştin Salem unde şi acum e prezent de fiecare dată, el fiind cel responsabil cu luminile şi reflectoarele folosite în conferinţe sau la predici.
„Îmi place să mă implic în orice acţiuni unde pot da o mână de ajutor. O fac din plăcere, o fac cu bugurie şi am un sentiment de împlinire de fiecare data fie ca ajut un vecin la muncă fie că tai lemne alături de un coleg de muncă sau că lucrez pe şantier alături de un prieten care-şi construieşte casa” mărturiseşte Daniel.
Pentru că e harnic a lucrat şi pe şantierul Habitat alături de fraţi de-ai săi sau de voluntari. A fost foarte impresionat întotdeauna de dăruirea cu care aceştia muncesc şi de inima lor mare.
„Pentru mine e o binecuvântare să fiu alături de astfel de oameni şi nu pot decât să le mulţumesc că mă inspiră şi în acelaşi timp mă umplu de energie. Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să-i răsplătească!” spune Daniel.
Ionică Bala, în vârstă de 23 de ani, s-a nascut în Marghita, o localitate aflată la aproximativ 60 de km de Oradea, într-o familie cu mulţi fraţi. Dintre cei 12 copii pe care-i avea familia lui, el a fost singurul pe care părinţii, invocând probleme financiare l-au dat în grija celor de la Căminul Felix pe când avea doar 3 ani. De atunci nu i-a mai văzut nici pe părinţi nici pe fraţi decât o dată, însă nu-i place să povestească despre asta.
„La vârsta de 14 ani când am început să gândesc mai matur şi când am înţeles că sunt crescut într-o altă familie m-am interesat de familia mea naturală. Aşa am aflat că mai aveam 11 fraţi şi că părinţii m-au trimis să fiu crescut la Căminul Felix. M-am tot întrebat de ce m-au ales pe mine, de ce eu am fost cel la care au renunţat, dar n-am aflat nici până azi răspunsul” mărturiseşte Ionică.
La Căminul Felix a crescut alături de alţi 18 fraţi, copii ca şi el abandonaţi de părinţi sau care şi i-au pierdut în accidente nefericite. Deşi i-a fost foarte greu la început, pe măsură ce au trecut anii a înţeles că tot răul este spre bine şi că probabil educaţia pe care a primit-o la Căminul Felix n-ar fi fost la fel în familia sa naturală şi ar fi avut o copilărie plină de lipsuri şi greutăţi. În plus a ajuns să-i considere pe fraţii alături de care a crescut ca pe fraţi adevăraţi. Se sună, se întâlnesc, se ajută şi au grijă unul de altul.
Ajuns la maturitate, el lucrează ca şofer la o firmă de transport persoane. Este foarte mândru de ceea ce face şi munceşte cu pasiune fiind foarte apreciat de conducerea companiei pentru care lucrează. Acum locuieşte în chirie împreună cu alţi doi tineri crescuţi la Căminul Felix, dar visul său este să obţină o locuinţă care să îi confere încredere şi stabilitate.
„Acum, la 22 de ani vreau să particip voluntar la proiectul Habitat care cred că mă va ajuta să beneficiez de un viitor mai bun. Probabil e singura şansă prin care aş putea să am locuinţa mea şi să-mi împlinesc astfel visul” spune Ionică.
Claudiu Szilagy are 24 de ani şi e un om în toată firea acum. De cand avea 2 ani, după ce a fost abandonat într-un spital a ajuns să locuiască într-o familie cu 18 fraţi de la Căminul Felix. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii adevăraţi şi nici pe cei doi fraţi mai mari despre care doar a auzit.
„Nu pot să spun c-a fost greu sau uşor să cresc aici, dar pot să spun că am primit o şansă foarte mare să aleg un drum bun, drum pe care toţi fraţii mei din casă l-au urmat. Când eu m-am poticnit, ei m-au ajutat. Când ei au avut greutăţi, eu le-am întins o mână de ajutor. Asta pentru mine înseamna foarte mult” mărturiseşte Claudiu.
După ce a terminat liceul, Claudiu s-a angajat şi a lucrat o vreme în construcţii. Acum e tot în domeniu lucrând la un depozit de materiale de construcţii din Oradea, fiind foarte apreciat de clienţi pentru că e o fire glumeaţă şi deschisă.
În urmă nu cu mult timp a cunoscut o fată care i-a mai deschis un drum. Drumul spre Dumnezeu. De atunci frecventează mereu biserica şi nu face nimic fără să se gândească la Cel de sus. Aşa că Dumnezeu i-a răspuns acum oferindu-i şansa să obţină o locuinţă.
Anamaria Maftei are 20 de ani şi ca majoritatea tinerilor crescuţi la Căminul Felix şi-a petrecut primii ani de viaţă în condiţii dificile. Părinţii trăiau în lipsuri şi nu puteau asigura traiul de zi cu zi al celor doi copii, Anamaria şi Dănuţ. Asfel s-au trezit că într-o zi autorităţile le-au bătut la uşă şi i-au luat pe cei doi fraţi ducându-i la un orfelinat. Nu după mult timp de aici au ajuns împreună într-o căsuţa a familiei Cozma de la Căminul Felix. Aici au crescut alături de alţi 10 copii în condiţii bune, nelipsindu-le nimic în afară de părinţii ce le-au dat viaţă.
„Ţin minte că aveam 9 ani şi că într-o zi veneam de la şcoală împreună cu o altă fetiţă, vecină şi prietenă. În faţa casei era o maşină de Poliţie şi nişte doamne mi-au spus să-mi las cărţile acasă că mergem la o plimbare. Aşa am ajuns la orfelinat alături de Dănuţ, fratele meu mai mic cu un an, unde am stat câteva luni până să ajungem aici” povesteşte Anamaria.
Chiar şi după mutarea la Cămin, cei doi copii erau vizitaţi de părinţi care au suportat cu greu despărţirea de ei. Însă la scurt timp mama lor s-a stins din viaţă, iar tatăl a încercat fără succes să-şi refacă viaţa. N-a reuşit decât să aducă un nou copil pe lume, Alexandra, ce a ajuns din nou în grija celor de la Căminul Felix şi care stă acum împreună cu Anamaria care încearcă să-şi croiască un drum mai bun în viaţă.
Tamaş Fazakaş, căruia prietenii îi spun Tomy, e un tanar de 26 de ani simpatic si cu mult bun simt. Asta este insa doar faţa pe care o arată şi care însă ascunde greutatile prin care a trecut în copilărie când a fost abandonat la un orfelinat din Oradea pe când avea vârsta de 7 ani. Nu îşi aminteşte prea multe lucruri de când era mic, ci doar ca statea cu părinţii într-o casă undeva la marginea oraşului şi că aceştia se certau des.
„Îmi amintesc doar că tata ţipa şi o bătea tot mereu pe mama. Nu ştiu din ce motive pentru că eu mă ascundeam într-un colţ şi ascultam şi priveam cu spaimă tot ce se întamplă fără să înţeleg nimic” povesteşte Tomy.
N-a trecut mult timp şi părinţii au divorţat iar el a fost trimis la orfelinat. De aici a fost luat apoi in grijă de o familie inimoasă de la Căminul Felix care a avut grijă de el până la maturitate. Nu-şi mai aminteşte de fraţii săi, dar a aflat ulterior ca mai avea încă 7 fraţi din care mai trăieşte doar el şi încă unul. Abia după ce au trecut anii a aflat că mama sa locuieşte şi acum în Oradea. A fost foarte surprinsă să-l vadă la singura întâlnire pe care a avut-o pentru că pe când era în spital cu mari probleme de sănătate, i s-a spus că toţi copii pe care i-a avut au murit. Despre tatăl ştie doar că locuieşte în Ungaria, dar nu l-a întâlnit niciodată.
