Ce este Big Build 10?
Big Build 10 a fost evenimentul Habitat al anului 2010 în România şi în Irlanda de Nord, în plus a fost un eveniment major al ţărilor Europene afiliate organizaţiei. Big Build 10 a fost găzduit în Beius, Judeţul Bihor, România, între 2 şi 9 Octombrie, 2010. În timpul evenimentului, au fost construite 12 locuinte în doar 5 zile în parteneriat cu familii nevoiaşe şi oameni dezavantajaţi si cu sprijinul a 120 de Nord-Irlandezi şi alţi voluntari din tara si strainatate.
Urmariti mai jos doua filmulete de prezentare a asociatiei Habitat pentru Umanitate Beius si a evenimentului Big Build 10!
Multumim sponsorilor si partenerilor media!
Urmariti zilnic imagini de la eveniment pe pagina noastra de Facebook!
Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea fotografiile de vineri, 08 octombrie 2010, cand a avut loc si ceremonia de inaugurare a celor 12 locuinte. Bucuria beneficiarilor a fost foarte mare, iiar emotiile voluntarilor pe masura.
Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea fotografiile de joi, 07 octombrie 2010
Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea fotografiile de miercuri, 06 octombrie 2010
Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea fotografiile de marti, 05 octombrie 2010
Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea fotografiile de luni, 04 octombrie 2010, prima zi de lucru pe santierul Big Build 10.
Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea fotografiile de duminica.
Daca doriti sa vedeti sau sa descarcati mai multe fotografii din timpul evenimentului la o rezolutie buna accesati linkurile de mai jos:
Cine va beneficia?
Cei ce vor beneficia sunt cei mai săraci oameni din Beiuș. Unul dintre fostii primari ai Beiușului a încercat să ajute aceşti oameni temporar oferindu-le câte o cameră într-o baraca folosita pe vremuri de muncitori si apoi abandonată. Ea a fost poreclita de localnici „Casa Alba” pe
ntru ca a fost varuita in alb la inceput ca sa para noua pentru cei 8 locatari care au fost gazduiti aici.
Clădirea, lipsită de izolaţie, baie, bucătărie sau orice altceva care să semene cu o locuinţa, a devenit o capcană pentru familii. În timp ce oferea 4 pereţi şi un acoperiş, „Casa Alba” a ţinut familiile în sărăcie. Nu au unde să se spele, copiii nu au un loc unde să înveţe şi nu au un loc adecvat pentru a trăi, având o cameră nu mai mare de 7.5 m pătraţi. Sărăcia şi inabilitatea de a menţine igiena i-a marginalizat pe ei şi pe copiii lor şi i-a împiedicat pe părinţi să-şi găsească o slujbă decentă şi pe copii să meargă la şcoală. Unii dintre ei au la rândul lor familie, crescând nevoia de a scăpa din condiţiile mizere în care trăiesc.
Cel mai grav este pericolul constant de a arde casa. Lipsindu-le un loc pentru a găti sau un sistem de a se încălzi, familiile şi-au improvizat sobe periculoase. Clădirea a luat foc de două ori deja şi pe măsură ce pereţii de lemn se deteriorează, riscul unui incendiu catastrofic creşte. Clădirea este atât de degradată încât nu mai suportă reparaţii, lăsând familiile să îndese haine şi pături în zidurile exterioare pentru a scăpa de frigul iernii. „Casă Albă” este un exemplu evident de locuire sărăcăcioase.
Habitat Beius propune să contruiasca locuinţe acelor familii cărora le va oferi o şansa la o viaţă mai bună. Familiile nu vor mai avea grijă că locuinţele lor vor lua foc de fiecare data când încearcă să se încălzească. Copiii nu vor mai avea probleme că nu vor putea face baie în timpul iernii deoarece apa în rău este îngheţată. Familiilor nu li se va mai fura demnitatea şi şansa la o viaţă normală când vor avea o casă decentă.
Beneficiarii Big Build
1. Familia Fodor
Vasile Fodor a crescut într-o casă de voioagă cu o singură cameră împreună cu părinţii şi 5 fraţi. Au fost perioade în care abia aveau ce mânca, singurii bani fiind pensia de boală a mamei şi banii pe care îi câştiga tatăl ca zilier. Când s-a căsătorit cu Adina în 2008, s-au mutat într-un apartament pe care îl împărţeau cu proprietarul. Acum 6 luni a apărut pe lume bucuria vieţii lor, Abigail. Pe măsură ce familia creşte, creşte şi nevoia lor pentru o locuinţă unde Abigail să poată să se joace şi să înveţe.
„Mă rog că noua noastră casă să ne aducă siguranţă şi stabilitate pentru că acum, cu un copil, trăim cu frica permanentă că proprietarul casei unde locuim ne va da afară şi vom ajunge în stradă” spune Adina.
2. Felicia Diana Varciu
În ciuda efortului pe care l-a depus mama Feliciei, o femeie singură şi simplă de la ţară, copilăria ei a fost mai grea decât ar fi trebuit să fie. Zi de zi, an de an, a trebuit să meargă zeci de kilometri la Beiuş din satul ei pentru a merge la şcoală. S-a străduit, a trecut de greu, a terminat şcoala şi şi-a găsit o slujbă de contabil la o firmă locală. Salariul ei mic o forţează să locuiască într-o garsonieră înghesuită lipsită de izolaţie, cu un acoperiş spart şi subţire, cu pereţii prost construiţi. Iar după cum creşte chiria în Beiuş, în curând ea nu va mai putea plăti nici măcar acea garsonieră.
„Am visat la o casă a mea de când eram fetiţă. M-am rugat atât de mult ca Dumnezeu să mă ajute. Mi-a auzit rugăciunile şi mi-a arătat bunătatea lui prin Habitat” marturiseste Felicia.
3. Florian Oros
Florian a locuit mulţi ani într-o casă naţionalizată. După Revoluţie, soţia lui a murit iar copiii au crescut şi s-au mutat care pe unde. Casa în care a locuit a fost revendicată şi el a ajuns pe drumuri. Aşa a ajuns să locuiască în „Casa Albă” într-o cameră de doar 10 m pătraţi.
„Asta nu-i casă, e un grajd. Este inuman să trăieşti în asemenea condiţii. De fiecare data când plouă, curge apa prin acoperiş, iar când repari curge prin alt loc. Noaptea baraca scârţâie şi pârâie din toate încheieturile şi dormi cu frica în sân că se va prăbuşi” povesteşte Florian.
4. Familia Nagy
Andrei şi Camelia s-au căsătorit acum 4 ani şi au fost curând binecuvântaţi cu fiica lor Andreea. Ei s-au mutat în camera mamei lui de la „Casa Albă” pentru a fi aproape de Beiuş ca să se angajeze. Au crezut că se descurcă, dar la venirea iernii, au realizat ce multă muncă necesită încălzirea camerei minuscule şi cât e de greu să creşti aici un copil. Apă n-au şi o cară de la o cişmea aflată la 500 de metri doar pentru a spăla copilul şi pentru a găti pe o sobă improvizată. Lupta cu gândacii care au invadat locuinţa dărăpănată e cruntă pentru că în fiecare an sunt tot mai mulţi.
„Cel mai rău aici este teroarea gândacilor. Nu mi-e frică pentru mine ci pentru Andreea. A trebuit să o duc la spital de 2 ori deoarece gândacii i-au intrat în urechi în timp ce dormea! Am avut multe nopţi de nesomn şi plângeam de ruşine şi disperare.” spune Camelia.
5. Familia Macarie
După ce a terminat şcoala de muzică, Elena s-a mutat dintr-o garsonieră în alta până l-a întâlnit pe Gheorghe, viitorul ei soţ. A fost dragoste la prima vedere. S-au întâlnit şi s-au căsătorit acum 3 ani iar la scurt timp a venit pe lume fiul lor Patrick. Cu doar o cameră de 15 m pătraţi pentru toţi trei, garsoniera lor le oferă prea puţin spaţiu pentru ei. Din cauza lipsei unui sistem bun de încălzire, Patrick a fost bolnav pe tot parcursul iernii trecute. Elena ne-a rezumat povestea vieţii ei.
„De când mă ştiu am visat să am locul meu unde să trăiesc. De când m-am mutat în Beiuş acum 21 de ani, m-am tot mutat dintr-un loc în altul. Este foarte greu să ştii că poţi fi dată afară mâine, să trăieşti tot cu frica, mai ales când ai şi un copil” spune Elena.
6. Covaci Roman
Covaci Roman (23) a crescut la una din odioasele „Case de copii”. Cei mai mari îi băteau pe cei mici fără niciun motiv şi îngrijitorii interveneau doar că să-i bată şi ei. Timp de doi ani până anul trecut, a fost voluntar Habitat Beiuş printr-un program de pregătire în domeniul construcţiilor finanţat de o altă asociaţie beiuşană, Bunul Samaritean. Roman s-a căsătorit cu o altă tânără crescută tot la orfelinat, dar relaţia lor n-a mers şi s-au despărţit la scurt timp. Acum speră să-şi refacă viaţa şi să aibă mai mult noroc.
„Abia aştept să am casa mea, să pot trăi şi eu ca oamenii civilizaţi. Sper că aşa voi putea avea şi o familie stabilă” afirma Roman.
7. Florin Colompar
Florin (21) a fost abandonat de părinţi la naştere de unde a ajuns la orfelinat până la vârsta de 2 ani când părinţii l-au luat acasă. La 7 ani însă a fost trimis la Beiuş la o familie cu 4 copii, dar nici aici nu i-a fost prea bine pentru că n-a reuşit să facă şcoala decât 4 clase. Toată copilăria şi-a petrecut-o muncind tot felul de slujbe ciudate pentru a-şi aduna bani pentru zile negre. Nefiind şcolit, nu a putut să se angajeze uşor. S-a angajat la Primărie şi acum îngrijeşte spaţiile verzi.
„Acum ce-mi doresc este să am o casă a mea în care să stau. Să am un loc unde să mă odihnesc când vin de la lucru. Să am un loc unde pot să mă spăl şi să-mi ţin puţinele lucruri! Asta e tot!” povesteste Florin.
8. Cristian Borş
Cristi, cum îi spun prietenii, a fost abandonat la naştere. La vârsta fragedă de 6 ani a fost mutat la casa de copii în Beius.
„Toată copilăria mea am trăit în instituţii de stat. În vara anului 1992 am terminat Liceul Agricol şi am ieşit fără nicio orientare în viaţă sau o mână să mă ajute să duc o viaţă normala” îşi aminteşte Cristi.
După finalizarea şcolii a locuit la alţi prieteni din orfelinat care apucaseră să închirieze o locuinţă. S-a tot mutat de la unul la altul până a reuşit să se angajeze. Apoi a împărţit chiria la o garsonieră cu un confrate, dar tot n-a scăpat de greutăţi.
”Sper că într-o zi având o casă asta mă va ajuta să am o familie adevărată, una pe care nu am avut-o niciodată, căreia să-i pot oferi toată dragostea mea.” continua Cristi.
9. Otilia Bereş şi Maria Bolha
Otilia (34), locuieşte cu mama sa Maria (68) de când tatăl ei vitreg a murit. Pentru că nu se descurca cu banii a acceptat ca o soluţie temporară să locuiască în „Casa Albă” într-o cameră de 15m pătraţi fără utilităţi. În ultimii 10 ani au devenit prizoniere ale propriei lor locuinţe „temporare”, îmbolnăvindu-se constant în iernile reci şi îngrozindu-se de rozătoarele şi ploaia care intră în voie în aşa zisa locuinţă. Pentru că nu aveau toaletă trebuiau să apeleze la bunătatea vecinilor deoarece cea comună din spatele barăcii s-a dărâmat de mult.
„Camera noastră, de fapt toată baraca, a fost invadată de gândacii care au devenit tot mai agresivi. Au început să ne muşte de mâini şi picioare în timp ce dormim. Mă tem să mă îmbrac dimineaţă de frică să nu fi intrat în haine” mărturiseşte Otilia.
10. Lăzău Petronia Mărioara
„Nu te îndoi, ci crede că după fiecare nor este un soare mai dulce, este un fruct mai dulce. Niciun nor nu ţine pentru totdeauna cât timp soarele este acela care cucereşte şi rămâne cel omnipotent” (Traian Dorz).
Fiind cea mai mică dintre cei 4 copii, a fost normal pentru Mărioara să rămână acasă să aibă grijă de părinţii şi bunicii ei în casa veche tradiţională într-un sat de lângă Beiuş. Însă a fost o decizie greşită pentru că tatăl ei avea o problemă cu băutura, lucru care i-a afectat şi pe mama şi fratele ei. Singura sursă de venit este slujba ei, dar banii sunt puţini şi nu rare ori se duc repede pe viciul tatălui.
„Mă întreb cum am ajuns aici? Mă necăjesc zicându-mi că nu am făcut mai mult crezând că e vina mea. Mi-am ratat copilăria, tinereţea ca să-i ajut pe cei ce mi-au dat viaţă, dar pe zi ce trece simt că nu mai pot” povesteste Mărioara.
11. Familia Gal
,,Sunteţi ca arcurile din care copiii noştrii, ca nişte săgeţi vii, sunt aruncaţi inainte” (Gibran Kahlil)
„Ne-am căsătorit când aveam doar 22 de ani şi soţul meu 24. Au venit apoi pe lume cei 2 băieţi ai noştri care acum sunt mari. În ciuda anilor de muncă grea, nu am reuşit să avem o locuinţa a noastră, fiind nevoiţi să locuim într-o casă naţionalizată, dar şi aceasta fără baie. Însă ne-am obişnuit şi aşa. Dar acum că locuinţa în care trăiam a fost returnată proprietarilor urmează să fim aruncaţi în stradă. Timp de 30 de ani am trăit în acele 2 camere ştiind că putem fi nevoiţi să ne facem bagajul şi să plecăm oricând. A venit şi acea zi, dar se pare că Dumnezeu a trimis în schimb echipa Habitat din Beiuş atât pentru noi, dar şi pentru alţii ca noi” îşi aminteşte dna Gal.
12. Zoltan Kiss
Zoli s-a nascut la Oradea si a fost abandonat de parinti la nastere. De la varsta frageda a fost transferat la „Casa de copii” din Beius unde a stat pana la 15 ani. Atunci a fost transferat la „Casa Arc” o institutie de tip familial, unde s-a alaturat altor 11 copii de diferite varste de la 8 la 20 de ani. Aici a stat pana la 19 ani dupa care s-a angajat la vulcanizarea pe langa care trecea in fiecare zi fiind in vecinatatea locuintei. Uneori dupa-amiaza mai dadea cate o mana de ajutor pentru ca-i placea. Patronul a prins drag de el si dupa ce si-a terminat scoala l-a angajat si aici lucreaza si in prezent.
A terminat scoala generala la liceul Samuil Vulcan profilul sport si apoi a facut si scoala profesionala de mecanici auto la Stei unde a facut naveta timp de 3 ani.
Acum locuieste impreuna cu inca 3 baieti, care au crescut si ei la „Casa de Copii” in chirie intr-o casa cu 2 camere. Insa de mic a visat sa aiba o casa a lui si acum se bucura foarte tare ca visul i se va implini.
„Le multumesc din suflet tuturor celor care m-au ajutat si care ma vor ajuta sa-mi construiesc casa. Lectia pe care am invatat-o de la ei e importnata si n-o voi uita niciodata: tot timpul voi incerca sa-i ajut si eu pe ceilalti in nevoie de cate ori voi avea ocazia!” afirmă Zoli.
