Obisnuiesti sa le spui celor apropiati ce greu iti este. Atat de greu ca nu ai reusit sa iti cumperi o masina noua. Atat de greu ca anul trecut nici nu ai putut sa mergi in concediu la mare. Atat de greu ca nu ai bani sa iti schimbi mobilierul. Sau frigiderul, aragazul si masina de spalat vechi. Ti-a fost greu mai ales cand te-ai imbolnavit si ai stat o saptamana in spital. iti este greu chiar acum pentru ca lucrezi prea mult si totusi castigi prea putin.
E adevarat, iti este greu. Dar te-ai gandit ca exista oameni care o duc mult mai greu? Te-ai gandit ca astfel de oameni traiesc in preajma ta? Ca poate fi cineva din orasul tau, din cartierul tau, vecinul tau, colegul tau… Oameni pe care nimeni nu se gandeste sa ii ajute si pentru care greutatile tale reprezinta un lux.
In Beius exista multe astfel de familii care traiesc in conditii foarte grele. Este si cazul familiei Gal Gheorghe. Gita electricianul de masini cum il stiu beiusenii impreuna cu familia lui locuiesc in secolul 21 intr-o casa din secolul 19. N-au avut in viata lor o masina, nu-si mai amintesc de cand n-au plecat in concediu undeva, iar la mare nici n-au visat. Mobila pe care o au este mai batrana ca si ei, iar electrocasnicele sunt doar de decor pentru ca de mult si-au trait traiul. in spitale si-au petrecut aproape la fel de mult timp ca acasa. Lucreaza toata ziua pentru putini bani, iar cand vin acasa mananca ce mai ramane de la copii, cand mai ramane ceva. Casa lor din vaioaga a trecut si printr-un incendiu, asa incat dupa interventia pompierilor a devenit mult mai fragila. intr-o singura camera care este si dormitor, si camera de zi, si bucatarie si baie locuiesc 5 suflete, 5 oameni care au nevoie de o locuinta decenta.
In urma cu mai bine de 20 de ani Ghita o cunoaste pe Mariana. Se casatoresc si isi cumpara o casuta veche in Beius pe care doresc sa o renoveze ca sa poata trai in conditii umane. Ghita, om priceput si harnic se apuca de treaba si incepe sa puna la punct casuta dupa puterile lui financiare. in curand se naste primul lor copil, o fetita dragalase pe nume Luminita, iar peste doar cativa ani vine pe lume si mezinul familiei Teodor Daniel. Nu dupa mult timp de la nasterea baiatului Marianei i se descopera o tumoare canceroasa. Cu doi copii mici si cu sotia bolnava Ghita face naveta intre spital si casa si reuseste cu greu sa se descurce. in cele din urma Mariana se pune pe picioare insa numai dupa ce trece prin mai multe operatii grele si costisitoare. Ca si cum n-ar fi indurat destul Maria e din nou lovita de soarta de data aceasta prin boala fiului ei in varsta atunci de doar 1 an si 2 luni. Pana la 5 ani copilul a avut nevoie de tratament continuu. Nici Ghita nu o duce mai bine. inca din copilarie isi pierde auzul, iar la doar 35 de ani sufera un atac cerebral si ramane paralizat timp de trei luni. Dupa recuperare, ramane cu sechele care se resimt si azi datorita mediului nesanatos, umed si racoros din casa. Se intampla si acum destul de des sa ramana blocat de spate, incat abia se ridica in picioare.
Chiar daca atunci cand mai puneau ceva bani de-o parte Ghita mai petecea casa, ea arata ca si acum 100 de ani, o casuta batraneasca din vaioaga, cu doua camarute, cu ferestre cat palma si cu usi care se inchid doar cat sa nu intre pasarile de prin curte. Pe jos e pamant iar intr-un colt e o soba din tabla, lipita pe la toate incheieturile cu pamant si care cu greu incalzeste camaruta in care iarna se aduna toti pentru a le fi cat de cat cald. Asa ajung ca intr-o camera de 12 metri patrati sa doarma, sa manance, sa se spele intr-un lighean cei 5 membri ai familiei. Din camaruta o usa veche, inchisa cu un zavor, da direct afara unde vara, iarna, sanatoasa sau bolnava, Mariana spala rufele la cismeaua care nici macar nu e racordata la sistemul de canalizare.
Pentru casa familiei Gal timpul a incremenit surprinzand parca aceeasi imagine de acum 100 de ani. Totusi parca ea, casa, e mai trista, mai aplecata spre pamant, mai coscovita parca gata sa se prabuseasca spre pamantul din care a fost construita. Din gardul care o imprejmuia odata au ramas cateva scanduri putrede. Ghita a reusit sa faca o poarta care insa parca e a altei case. O poarta noua nu opreste ploaia sa intre prin acoperisul casei, nu impiedica vantul sa intre prin toate crapaturile, nu face sa dispara igrasia si nu poate acoperi pamantul rece. Pentru toate acestea trebuiesc bani multi, iar Ghita cu pensia lui e nevoit ca din cand in cand sa mai ajute pe unul sau altul in schimbul unor lemne. Din banii castigati de Mariana abia isi pot cumpara alimente.
„Nu e de mirare ca n-au reparat casa in care stau… te miri cum au supravietuit atatia ani” spune o vecina care uneori ii viziteaza oferindu-le hrana sau imbracaminte pentru copii.
