Familia Farcut – Mizies

POVESTEA FAMILIEI Farcut Ioan si Viorina MIZIES

farcut_miziesÎn 2003 Casă Dragă Casă a construit prima locuinţă în Mizieş pentru familia Heredea. Atunci Viorina a luat prima data contact cu voluntarii pentru care a copt colaci împreună cu Geta Heredea. Tot atunci s-au gândit că ce bine le-ar prinde şi lor o casă bună ca a Getei, dar n-au îndrăznit să apeleze la Casă Dragă Casă. Au făcut asta însă după ce au văzut cât de mulţumită este familia Heredea şi cât de bine e pentru copiii lor.

Ioan s-a născut în casa construită în 1946 din vaioagă de către părinţii lui. Casa e foarte mică, sub 30 m2. Are două încăperi şi un hol. Prima cameră e şi bucătărie şi dormitor şi baie. Până în 2004 când s-a introdus apa în sat, când şi-au tras o ţeavă în curte, ei trebuiau să meargă pe rând după apă la o fântână din sat de unde aduceau cu găleţile pentru gătit, băut şi spălat.

Dumnezeu le-a dăruit şase copii, dintre care Viorel e cel mai mic. El suferă de tetrapareză spastică, adică e paralizat pe partea stângă şi are probleme mari cu piciorul. El se bucură cel mai mult pentru că în sfârşit o să aibă şi el o cameră numai a lui, unde să nu-i fie frig şi o baie cum a văzut la prietenii lui.

„În casa asta veche tot bolnavi suntem. Pentru că e doar pământ pe jos e frig şi multă umezeală. E foarte greu să trăim aici, mai ales acum când nu mai suntem tineri” spune Viorina

Pentru că e foarte vechii, pereţii au crăpat şi e pericol ca unul chiar să cadă peste ei. Din pod praful cade prin găuri pe masă, aşternuturi şi peste mâncare. Temelia casei care e din lemn a putrezit şi din acest motiv casa e puţin înclinată. Nu au avut podea niciodată, pe jos fiind pământ. Nici baie n-au avut, decât o toaletă în grădină.

Când am aflat în sfârşit că Casă Dragă Casă ne ajută să ne construim casa, am fost atât de bucuroşi că ne-au dat lacrimile. Noi n-am putut să facem pentru Viorel mare lucru în viaţa asta, dar acum ştim că îi va fi mai bine. El se roagă în fiecare zi pentru voluntari şi pentru toţi cei care ne ajută sa ne împlinim visul de a avea o casă sănătoasă.

Alte familii



 Vezi toate familiile

Top